O iubesc pe sotia mea!

Frumosul reprezintă în general o culme pe care nimeni nu se gândeşte s-o discute şi la care toată lumea aspiră să ajungă. (Jean Grenier)

Ehei, in general sunt de acord, insa, am sa incerc acum sa contrazic intraga afirmatie discutand despre frumos si... nu numai!
Uneori ma simt cel mai norocos om de pe planeta! Sunt deasupra tuturor! Sunt implinit si fericit! Si trist! Sau melancolic...
Printre cele mai adevarate motive de implinire pe care le-am avut in aceasta viata este faptul ca mi-am intalnit sotia! Nu imi pot imagina cum ar fi evoluat viata mea daca nu as fi intalnit-o... Suntem impreuna de aproape 10 ani si ne iubim mai mult ca in prima zi! Sigur, am devenit uneori artagosi, alteori incapatanati si avem de nenumarate ori pareri contrare insa toate aceste nimicuri nu au reusit sa ne indeparteze unul de celalalt...
Asa cum am mai spus, avem si momentele noastre divergente. La ultimul mi-a dat cu un pahar in cap! Ca sa vezi! Mi-a facut un ditai cucuiul. Acum imi vine sa rad cu un ochi si sa plang cu altul. Imi vine sa rad pentru ca a fost un act necaracteristic pentru ea pe care l-a facut necontrolat si imi vine sa plang pentru ca m-a facut sa realizez cat de fragil este totul in jurul nostru. Ne-am certat atunci pentru nimicuri si ne-am impacat foarte repede insa... pericolul distrugerii frumosului a existat (cei ce ma cunosc stiu ce cap frumos am)...
Nu vreau sa insist pentru ca nu-mi plac posturile lungi insa vreau sa anunt cititorii mei (sper ca din ce in ce mai multi) ca:

Imi iubesc sotia ca un diperat! E singura fiinta care a reusit sa ma faca sa ma simt liber. Alaturi de ea sunt EU! Nici o masca nu are sens! Nici o convenienta nu isi are rostul!

Va urez tuturor celor ce nu ati gasit implinirea prin iubire sa nu incercati sa o cautati si daca o gasiti sa o protejati ca pe lumina ochilor pentru ca nimic nu va poate apropia mai mult de fericire!
Va pup!
PS: Mami, m-am scos ???